Florin Andone, gata de debutul la Brighton chiar contra campioanei City! Anunțul făcut de antrenorul Chris Hughton

Redactor:
Andrei Pal
Florin Andone, gata de debutul la Brighton chiar contra campioanei City! Anunțul făcut de antrenorul Chris Hughton
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Andone (25 de ani) e gata să debuteze pentru Brighton! Presa din Anglia scrie că atacantul român ar putea fi debutat de la Chris Hughton chiar în meciul contra campioanei Manchester City, sâmbătă, după ce s-a refăcut complet ca urmare a accidentării pe care a suferit-o. Internaționalul român a jucat până acum în doar o partidă amicală pentru prima echipă a lui Brighton și la o un meci al formației U23.

Andone a fost transferat, în această vară, de la Deportivo La Coruna, într-o perioadă în care a fost accidentat la mușchii inghinali, situație care l-a făcut pe internaționalul român să rateze începutul acestui sezon. Hughton e fericit că Andone și-a revenit și va putea fi folosit, iar presa din Albion scrie că acesta ar putea juca primele sale minute în Premier League chiar contra campioanei Manchester City.

„S-a antrenat foarte bine, ceea ce e frumos. Este bine să-l avem la dispoziție și cu Glenn (n.r. – Murray) și Jurgen (n.r. – Locadia) ne dă o reală competiție în compartimentul ofensiv. Am decis să lucrăm cu trei atacanți, ceea ne oferă competiție și rotație. Nu l-am avut pregătit în acest sezon, astfel că e bine că a revenit”, a declarat antrenorul Chris Hughton, potrivit The Argus.

Meciul Manchester City – Brighton va avea loc, sâmbătă, de la ora 17.00, în etapa a VII-a a Premier Legue. Andone a jucat într-un amical cu Nice, câștigat cu 1-0 de Brighton, în august.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis auto. Când intră legea în vigoare
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5 ani; 10 ani fără permis…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×